sâmbătă, 4 iunie 2016

BALAURUL ÎN MITOLOGIA ROMÂNĂ

Mit, adevăr sau mitul meu ?

Mulţi dintre noi au auzit poveşti despre balauri. Or fi adevărate?....
Prima dată am făcut cunoştinţă cam pe la vârsta de trei ani. Mă jucam cu un băţ în şura de coceni  a lui tataia când simt ceva rece pe mână urcând către umăr. Ori ţipătul meu sau mai bine şuieratul şarpelui l-a alertat pe tataia (lucra alături sub şopron), care cu o furcă l-a luat de pe mine şi l-a ţinut pe mijlocul şoselei până a trecut prima maşină. Mult mai târziu am aflat că  am scăpat ca prin urechile acului. Avea peste trei metri lungime (după mărturiile consătenilor). Evident a fost descoperit şi un cuib de ouă, tot în şură. Mai am şi acum un semn pe mână ce-mi aduce aminte de această întâmplare.
A doua oară s-a întâmplat în poligonul de la Babadag, militar în termen fiind. I-am auzit şuieratul (odată auzit nu-l poţi uita). Unul din colegii de patrulă a încălcat teritoriul şarpelui, acesta fiind clar în poziţie de atac. Am tras patru cartuşe, pentru care am dat explicaţii timp de două zile CI-stului, dar mi-am salvat colegul de la o muşcătură la nivelul gâtului. Nu ştiu cu care din cele patru am nimerit, cert este că exemplarul avea peste patru metri în lungime şi o grosime cam de zece centimetri.

Balaur dobrogean

Sursa
Deşi mă bucur că mi-am salvat colegul, regret că am fost nevoit să fac aşa ceva. Am aflat de curând că datorită schimbărilor climaterice au fost identificate exemplare mai mici de doi metri şi în judeţele Galaţi şi Vaslui.

"Legendele locale vorbesc despre monştri de peste şase metri lungine, cu ţepi pe care dacă îi atingi cazi secerat. Șerpi uriaşi care şuieră prin iarbă de-ţi îngheaţă sângele în vine."

Eu nu v-am spus decât ce-am văzut cu ochii, ai mei şi personali pe deasupra!

Sunt poveştile minciuni? Alea cu balaurii? Acum să vă văd!!!

28 de comentarii :

  1. Eu cred ca exista doar Balaurii-oameni.
    De ăstia mi-e teamă ,
    mai mi-e teama de sarpele edenic
    ăla ce te-ndeamnă,ăla de -ți sopteste..
    gustă, gustă,greșește, greșește!
    de ceilalți adevarati, nu-i știu prea bine
    dar doamne ferește sa ma atinga vreo unul
    sigur...mă fac de rușine.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când aveam trei ani sigur am rămas doar o stană de piatră. Noroc de tataia că a băgat furca-n el tare şi doar puţin în mine.
      Parcă am scris că mai am semnul.

      Ștergere
    2. Iartă-mă, sunt două întămplări reale pe care nu le pot pune-n versuri!
      Dar la postarea anterioară sigur mai storc eu ceva! :)

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Bănuiam eu ceva, dar întrebarea mea este, unde am greşit eu, Mărie!
      Diminutivul îl poţi alege pe cel ce-ţi place!
      Răducule este un apelativ care îmi displace profund.

      Ștergere
    5. Maria, nu trebuia să ştergi comentariul şi nici nu trebuie scuze. Nu aveai de unde şti!
      Trebuie neapărat să mă înveţi cum se face (stergerea comentariului). Toate cele bune şi nu uita să-mi trimiţi borcănelul cu dulceaţă de soare! :)

      Ștergere
    6. Îmi pare rău când supar chiar și din neștiință.Comentariile cred că se pot sterge și de cel ce le-a scris, cât și de autorul blogului.Borcanelul de dulceață este la locul lui.Și zâmbetul meu, asemenea!:)

      Ștergere
    7. Mă bucur mult pentru zămbet! Şi pentru dulceaţă!

      Ștergere
  2. Ufff, am o oroare de reptile, de nu-ţi poti imagina.
    Am făcut şi eu cunoştinţă cu doi şerpi negri, destul de mari, peste un metru dar subţirei. Unul mi l-a pus fratele meu, Alex, în braţe într-un moment de neatenţie, când stam pe băncuţa de pe terasă să mă relaxez. Îl prinsese în grădina casei. Am încremenit atunci şi greu mi-am revenit. El râdea, era un zvăpăiat şi mereu pus pe şotii şi nu puteai să te superi pe el, ştia atât de bine cum să te manipuleze.
    Iar a doua oară, când am mers singură la el la cimitir, să-i pun flori pe mormânt şi să-i aprind candele, într-o zi însemnată. Şarpele era întins la soare lângă monumentul ce i l-am ridicat fratelui meu. Când l-am văzut, am lăsat florile încet pe mormânt şi am fugit mâncând pământul.
    De atunci, nici măcar la Grădina Zoologică nu i-am putut vedea.

    Ai o seară minunată, Radu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău de durerea suferită! Îmi pare rău că am readus în amintire un asemenea moment!
      Îmi pare rău...

      Ștergere
    2. Nu te îngrijora, Radu. Totul e bine. :)

      Ștergere
  3. Eh, orice poveste vine cu exagerările ei, zic eu. Oricum, impresionante exemplarele de care zici.

    Eu mă pot împăca de obicei cam cu orice, dar cu șerpii, brr! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În poligon la Capul Midia vânam şerpii. Pe frigăruie, pe jar erau un bun supliment la raţia cazonă de masă! :)
      Seamănă la gust cu puiul! :)

      Ștergere
  4. Ce cizme faine ar fi iesit din serpii aceia !!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dupa cum stii deja, eu ii ador. In fata mea, nimeni sa nu le spuna balauri, pentru ca nu sunt. Sunt cele mai frumoase vietuitoare ale planetei! Nu cumva ne-ai spus povesti vanatoresti? Imi amintesc de un prof care ne spunea ca pe la noi, nici un sarpe nu depaseste 2 m.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt doar amintiri, Vienela, aşa cum mi le aduc aminte!
      La Capul Midia prindeam şerpi de peste 2,5 m frecvent.
      Vânător am fost doar când plutonului meu îi era foame!
      Dacă vorbeşti de speciile veninoase, de exemplu vipera cu corn pe care am întâlnit-o în Retezat şi în Apuseni sau despre vipera de salcie pe care am întâlnit-o-n Deltă, rareori trec de doi metri.!
      Dar e uşor să faci o excursie până în munţii Măcinului să îi vezi cu ochii tăi!
      Ce zici?

      Ștergere
  6. Imi plac asa, sa-i admir. De fapt ma fascineaza cumva toate reptilele. Insa asa, mai de departe. N-as pune mana pe un sarpe, mi-e cam teama. Sau imi era in copilarie cand am vazut unul aproape de mine. De atunci n-am mai vazut dar parca teama mi-a ramas. Nu-i chiar teama, mai degraba o scarba... Am pus mana pe soparle. De ele nu mi-e scarba. :)
    Despre balauri...ce sa zic? Ceva o fi dar nu chiar asa. Oamenii se pricep de minune sa infloreasca povestile ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost şi eu la aplicaţii la Midia, era prin mai, şi în afară de o tentativă de baie în mare nu am văzut nimic! :) Când eram băiet şi îmi petreceam vacanţele de vară, pe la rudele din Vâlcea, ne duceam prin pădure să căutăm bureţi! Se întâmpla să mi se spună: "vezi că era gata să calci pe un şarpe"! Prin munţii noştri nu m-am întâlnit cu ei, mai bine, nu îmi plac... Aşa, din ăştia micuţi , am mai văzut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In mai e cam racoare pentru ei si stau ascunsi! Oricum noi ii cautam prin tunelurile din vechile fortificatii! :)

      Ștergere
  8. n-am văzut decât o singură dată șerpi mari, când eram mic, vreo 9 ani. aveau cam 4 metri lungime, groși ca pe mână. Se împerecheau la țară, pe pietre.
    de atunci insa nimic peste 2 metri jumate. cel mai mare pe care l-am omorat avea 2 metri si ceva. și-a fost bun, facut la jar...

    RăspundețiȘtergere
  9. Da, sunt foarte buni când ţi-e foame. E foarte important să ştii să-i cureţi. Ţin minte că aveam de gănd să facem curele de ceas din pielea lor, dar toate pieile puse la uscat s-au stricat. Deh, nu era nici un tăbăcar printre noi, şi nici net nu aveam! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Radule, mi-a îngheţat sângele în vine. Norocos eşti! Habar nu aveam de balaurii dobrogeni, dar prefer legenda şi poveştile tale. În rest, să stea ascunşi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acolo, la munte e un pic prea frig pentru ei. Cât nu le încalci teritoriul stau cuminţi! :)
      Şi o spun răspicat! Toate poveştile mele se bazează pe fapte reale! Nu am încrucişat degete :)

      Ștergere
  11. Răspunsuri
    1. Singura ficţiune scrisă pe acest blog este cea cu olimpotabul şi spaţiul vienelar! :)

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !