joi, 9 ianuarie 2014

BIBLIOTECA BLOGGERULUI ROMÂN

O joacă incitantă

Deşi un pic cam tristă pentru mine...
O să vă explic imediat de ce tristă...
Joaca asta vine de la Chinezul care explică cu mult mai bine decât aş putea să o fac eu cum şi de ce. Aşa că vă invit să deschideţi link-ul.

Joaca asta e tristă pentru mine deoarece deşi mi-aş fi dorit să citesc o mulţime de titluri noi n-am reuşit.
Din motive de "şomer neindemnizat". Bine am mai câştigat eu câte ceva pe ici pe colo, dovadă că n-am murit! Şi n-am reuşit să cumpăr decât cărţile şi manualele obligatorii pentru cei doi copii!

Asta nu înseamnă că nu am citit, de fapt recitit. Din fericire am o bibliotecă cu câteva mii de volume care se întinde pe doi pereţi. Îndesată după cum puteţi vedea, o bucăţică, aici:

Şi rafturile au fost construite de mine.

Acum nu pot să spun câte dintre ele le-am recitit în 2013 dar sigur pot face un top 10 pentru ce am recitit în luna decembrie.
1) Nobila Casă- James Clavell. Mă înviorează şi-mi dă o senzaţie de bine
2) Ciclul "Dune"-Frank Herbert. Câteva volume. După părerea mea cea mai amplă saga SF. Aş dori să mai existe continuare.
3) Vârtejul- James Clavell. Te readuce cu picioarele pe pământ.
4) Ciclul "Fundaţia" Isaac Asimov cu tot ce este înainte plus cele trei scrise după moartea lui
5) Pendulul lui Foucault- Umberto Eco. Cu dedicaţie de la autor.
6) Picnic la margine drumului-Arkadi şi Boris Strugaţki. Am văzut demult filmul lui Andrei Tarkovsky.
7) Toate pânzele sus- Radu Tudoran. Deh, nostalgie.
8) Obeliscul negru-Erich Maria Remarque. Oricum nu-l mai citisem din adolescenţă.
9) Tunurile din Navarone-Alistair Maclean. Îmi pace autorul.
10) Comoara din lacul de argint- Karl May. Îmi era dor de Winnetou.

Mi-aş dori să pot scrie la tastatură la fel de repede precum citesc!

Acestea fiind scrise să văd cum pot face să citesc măcar "Jocurile Foamei" !

Era să uit dacă vă place joaca asta vă rog să o preluaţi că nu poate să strice la nimic!



14 comentarii :

  1. Dar ai avut ceva spor la citit! Dar si timp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După cum am mai spus citesc repede. Aşa m-am nascut, nu-i vina mea! :)

      Ștergere
  2. mă aşteptam la radu tudoran. cred că citisem ceva legat de carte pe aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e nu ai înţeles din ce am scris, radu? am spus că mă aşteptam la ea, nu că nu aş fi văzut-o!
      dintre toate cărţile tale mi-a plăcut mult pendulul... şi cred că e timpul să o recitesc.

      Ștergere
    2. Scuze, acum cu alţi ochi îţi dau dreptate! Dar tot Nobila Casă e pe primul loc la mine! :)

      Ștergere
    3. M-am reîntâlnit şi eu în 2013 cu "Picnicul" Strugaţki-lor, am recitit "Arcul de Triumf" al lui Erich Maria Remarque. Am citit "Insula din ziua de ieri" a lui Eco... şi cam atât din autorii tăi "decembrişti".

      Ștergere
  3. E impresionantă biblioteca ta, Radu. Ai citit nu glumă! Din păcate eu n-am reuşit să achiziţionez atât de multe cărţi în biblioteca mea, dar am împrumutat de la biblioteca judeţeană şi de la prieteni. Asta-i viaţa. Nu totul merge conform planurilor noastre.
    Foarte bune cărţile preferate de tine, mi-au plăcut şi mie.
    O zi minunată îţi doresc, Radu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citesc foarte repede! E un dar din nastere! De exemplu pentru 500 de pagini, daca imi place imi ia maxim doua ore!

      Ștergere
  4. Din motive de casnica neindemnizata sufar si eu ca nu pot citi tot ce imi doresc si cat imi doresc. Bine, mi-am cumparat cateva carti anul trecut si am primit foarte multe de la prieteni si de la editura ALL, dar sunt si carti pe care mi le doresc si lipsesc de la biblioteca.
    Ai o carte cu dedicatie de la Umberto Eco??? Invidie, invidie, invidie!
    Frumoasa bilioteca ai, Radu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu cand ai timp sa citesti... Eu nu mai am. Sincer, nici chef...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citesc foarte repede! Şi oriunde am câteva minute libere!

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !