joi, 2 iunie 2016

PROBLEME LA MANSARDĂ

La mansarda blocului, nu la mine personal.


Vă rog să nu încercaţi să negaţi, ştiu că la asta v-aţi gândit. Numai că mansarda mea proprie şi personală este undeva "dincolo de nori" şi acolo este multă linişte şi răcoare.
Este vorba de blocul în care locuieşte mama mea, undeva în Constanţa, prin Poarta 6, bloc care de curând a primit o propunere de mansardare, întrucât este o clădire micuţă cu doar trei etaje plus parterul. Evident, pentru o asemenea ocazie e musai să se întrunească adunarea generală a asociaţiei de proprietari, unde toţi sunt specialişti care mai de care în domeniul mansardării. Colac peste pupăză, a mea mamă mă deleagă pentru această şedinţă pe motiv că am urmat o facultate de ingineri şi că ea oricum n-ar înţelege nimic. Degeaba îi spun că asta a fost acum mai bine de 20 de ani, că n-am profesat în domeniu. Nu reuşesc să mă fofilez. Dacă-i ordin, cu plăcere aşa că vrând, nevrând fac un pic de documentare pe marginea domeniului pe care îl cunosc cel mai bine prin prisma faptului că în Bucureşti am lucrat într-un birou, situat într-o mansardă, dotat cu ferestre VELUX.


Am petrecut acolo mai mult de zece ani în care nu au fost probleme, în plus m-am simţit şi bine, aşa că am învăţat să apreciez calitatea şi anduranţa acestor ferestre.

Vine şi ziua şedinţei. Mă înarmez cu multă răbdare, calm, dar şi cu laptopul în caz că cineva ar avea nevoie de mai multe detalii. Aşa cum mă aşteptam, nu este întrunită majoritatea, în afară de comitetul blocului, constructorul mansardei şi de mine mai sunt încă vreo 15 sau 16 persoane. Este o hărmălaie de nedescris, mulţi aduc în discuţie probleme care nu au nici o legătură cu ordinea de zi (afişată la vedere deşi se pare că cei mai mulţi nu au citit-o), lucru care mă face să întreb dacă nu cumva au ceva probleme la mansardă. Când află despre ce este vorba mai pleacă câţiva. Într-un fel este mai bine, au rămas cei interesaţi.

Într-un târziu ajungem şi la ferestrele de mansardă. Îmi încep prezentarea însoţită de exemple concrete.
Astfel sistemul Standard Plus se pretează foarte bine la camerele de zi şi dormitoare. Foloseşte sistemul izolator ThermoTechnology™, are sistem de ventilare cu două nivele, filtru de praf şi insecte iar geamul este din sticlă securizată.


Bineînţeles fiecare fereastră ar trebui să fie însoţită de câte o roletă VELUX cu următoarele avantaje:

Rolete exterioare VELUX


Îmbunătăţeste izolaţia termică
şi protejează fonic

Întuneric complet
pentru un somn odihnitor
Pentru spaţiile cu umiditate ridicată aş folosi ferestre VELUX pentru bucătărie Standard Plus fără întreţinere. Are şi toate opţiunile celei anterioare. De reţinut că acestea au 15 ani garanţie.


Mă opresc din prezentare, constructorul face feţe, feţe. Îl întreb dacă a păţit ceva. Mormăie în barbă despre faptul că este impresionat, că ia propunerea în considerare, dar să vadă cum se încadrează în bugetul estimat. Îi spun că dacă la mansardă va folosi materiale şi ansamble ieftine, probabil la fel se gândeşte să facă şi pentru reabilitarea blocului. Mă asigură că nu-i aşa. În plus, îi mai spun eu, dacă clienţii pentru spaţiile de locuit de la mansardă vor fi mulţumiţi de dotări, vor scoate mai repede banii din buzunar.

Cum ştiu că cei trei membri ai comitetului sunt posesori de câini de casă, le mai arăt la repezeală două imagini şi îmi dau seama că sunt definitiv cuceriţi.



Este vorba de un tunel solar dar aş sări calul dacă aş propune şi aşa ceva! Oricum pentru mine când se vorbeşte de ferestre de mansardă eu înţeleg un singur lucru, VELUX!

Nu în ultimul rând, pentru consultanţă şi montaj de specialitate este recomandat să se apeleze la un Montator Partener VELUX care poate oferi până la 5 ani garanţie pentru montaj, mentenanţă şi sevice post garanţie.
Imaginile aparţin siteului VELUX.ro

18 comentarii :

  1. Ti-ai facut temele foarte bine. Cred ca te-ai facut inteles de toti ascultatorii si cititorii.

    RăspundețiȘtergere
  2. Apropo, nu le am cu termenii tehnici, dar (daca nu gresesc) stiai ca Velux e singurul producator care face ferestre "inclinate" pentru mansarde?

    Descurcareti baietii astia. Felicitari lor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este singurul, este cel cu cea mai multă experienţă (75 de ani) şi e producătorul în care am încredere. Sau poate n-am înţeles termenul de "ferestre înclinate".

      Ștergere
    2. ai inteles foarte bine, doar ca nu stiam cum altfel sa le descriu cat mai bine

      Ștergere
    3. Atunci e în regulă. Mă speriasem că au scos ceva nou de care nu ştiu.

      Ștergere
  3. Intotdeauna mi-am dorit o camera la mansarda sa pot vedea noaptea luna din pat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Hi, hi, Bruno al meu obisnuieste sa se urce pe canapea si sa priveasca trecatorii, ba la unii dintre ei chiar sa latre. Nu imi pot imagina cum ar reactiona daca ar avea asa ceva... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. o solutie buna daca ai un pod si vrei sa-l iluminezi natural. asigura confort termic si o iluminare naturala. bani sa ai

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce mi-a placut tunelul solar, as gauri tot tavanul daca as sta la casa. Mansardele au farmecul lor, e bine ca pot fi valorificate si exista producatori care ajuta la chestia asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e mai mult decât interesant! Oricum, cine a făcut poza cu căţeii merită roate laudele!

      Ștergere
  7. Noi stam la bloc la parter, asa ca adio mansarda! Dar intentionam sa construim la tara una si atunci cu siguranta vom folosi ferestre VELUX!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Aşa şi trebuie. E singura marcă ce merită a fi folosită!

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !