luni, 30 ianuarie 2017

Artrită reumatoidă, psoriazis şi Extract95 Curcumin&BioPerine


antiinflamator-natural-extract95-curcumin-bioperine




Cronologia bolii


În ianuarie 2016 am fost diagnosticat cu ciroză hepatică de etiologie necunoscută decompensată parţial cu ascită şi varice esofagiene. Dimensiunile picioarelor mele ar fi făcut să pălească de invidie un rugbyst bine clădit, în plus arătam şi mă mişcam precum o femeie însărcinată în luna a noua. A urmat, timp de vreo trei luni, eliminarea şi extragerea lichidului din cavitatea abdominală, în total vreo 15 Kg, atât medicamentos cât şi cu seringa. Totul părea că merge spre bine când prin august au început să mă doară, aproape generalizat, articulaţiile. La început doctorii mi-au spus să nu îmi fac griji, că probabil este un efect al tratamentului dar când durerile s-au înteţit m-au trimis la reumatolog, care după consult şi analize mi-a pus diagnosticul de artrită reumatoidă (AR). La aproximativ o lună au început să-mi apară în scalp plăci solzoase pe care prima dată le-am asociat cu o mătreaţă mai severă. În momentul când au luat amploare, am fost din nou la reumatolog şi dermatolog, rezultatul fiind psoriazis reumatoid. În acel moment doctorii au revizuit diagnosticele în direcţia unei afecţiuni autoimune în legătură directă cu operaţia de neoplasm vezică urinară despre care am scris aici. Momentan sunt în dispensarizare cu toate cele patru afecţiuni şi investigare pentru că urmează analize complexe nedecontate de sistemul de asigurări de sănătate.

Cum am descoperit site-ul www.curcumin95.ro


Datorită bolii mele de ficat, medicii sunt foarte rezervaţi în a-mi prescrie medicamente şi de obicei îmi scriu reţete cu variantele uşoare care au efecte minime sau deloc în sensul că nu văd nici o ameliorare. Aşa că, mi-am condus mica mea investigaţie pe internet până am ajuns la acest site. Citindu-l am reţinut că Extract95 Curcumin&BioPerine are rol de prevenţie şi tratare, în afară de multe alte afecţiuni, în cazul bolilor de ficat, al artritei reumatoide, psoriazisului, adică ce mă interesează pe mine.

Dar să vedem ce este acest Extract95 Curcumin&BioPerine:
Curcuminul este ingredientul activ al Turmericului (este extras din rădăcina plantei Curcuma longa sau şofranul de India, o plantă din familia ghimbirului). Studii ştiinţifice ample asupra curcuminului au demonstrat puternicele sale proprietăţi. Oamenii de ştiinţă de la M D Anderson au scris: "Cercetări vaste pe ultimii 50 de ani au indicat că Curcumin poate preveni şi trata cancerul şi este cel mai puternic Antioxidant Natural disponibil cu nemaipomenite proprietăţi anti-inflamatoare pentru artrite şi alte dureri articulare" - sursa Wikipedia.

Dar, totodată, curcuminul este una din substanţele naturale notorii pentru absorbţia sa foarte dificilă. Aşa cum îi spune şi numele, la acest produs este vorba de un extract standardizat de 95%. Există mai multe metode prin care absorbţia curcuminului poate fi crescută - cea mai cercetată şi unanim acceptată fiind asocierea cu piperina – extractul de piper negru. BioPerine este deasemenea un extract standardizat de piper negru în concentraţie de 95% şi este complementul ideal în orice administrare de Curcumin95. Acesta este motivul prezenţei sale în produsul Extract95 Curcumin & BioPerine, pe care cei mai mulţi îl recomandă ca fiind cel mai bun de pe piaţă, fapt explicat prin infograficul de mai jos.



De ce acest articol?


În primul rând pentru că mi-a plăcut ce am descoperit şi m-am gândit că nu sunt singurul care are aceste afecţiuni, acest articol având rol de informare, în sensul că există alternative.

Dacă îl recomand? Nu o pot face, pentru că în primul rând nu l-am testat şi în al doilea rând sunt un biet pacient care nu are cunoştinţele necesare pentru a da sfaturi în domeniu. Dar dacă voi sau cunoscuţii voştri suferiţi de una din aceste afecţiuni nu strică să citiţi, am pus link-urile necesare (de aceea nu am umplut articolul cu informaţii pe care oricum le veţi găsi mult mai bine documentate).

Ce voi face eu? În primul rând voi lua cu mine ce am aflat şi voi merge la medici. Dacă îmi vor da acceptul, şi probabil că o vor face, imediat ce îmi vine pensia (da, acum am o foarte mică pensie de invaliditate) îmi voi comanda de aici tratamentul recomandat, sperând ca el să fie un succes. Promit ca după aceea să revin cu un articol privind experienţa mea.


Dacă printre cititori se găsesc persoane care au folosit acest produs, mi-ar fi de mare ajutor dacă şi-ar expune părerile, atât mie cât şi altor cititori interesaţi. 



12 comentarii :

  1. Nu am stiut despre acest produs. Stiam despre beneficiile curcumei dar nu stiam ca trebuie mai mult decat sa-l folosesti ca atare pentru a fi asimilat si a obtine rezultate atunci cand il foloseste ca tratament adjuvant. Mama mea are poliartrita reumatoida, stiu cat de dureroasa este, eu am si eu destule, nu le mai insir si voi incerca acest produs. ( daca castig iau de toti banii :D )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi de curând am aflat şi eu de el.
      Exact asta intenţionez şi eu! :)

      Ștergere
  2. Eu de Curcumin am auzit acum vreo 8-9 ani. Stiam pe atunci ca e un bun antitumoral, nu stiam cate proprietati are. De aproape un an am ajuns sa aflu ca e bun si pentru afectiunea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ştiam doar de condiment, pe care îl şi folosesc! :)
      De asta e bun internetul.

      Ștergere
  3. Am auzit vag de produs dar nu stiam amanunte. Nu stiam ca suferi de boli asa de serioase, cred ca unele tratamente alternative pot ajuta in astfel de cazuri, dar nu trebuie luate la intamplare, ai dreptate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi cu excepţia operaţiei, toate s-au întâmplat în ultimul an şi nu am vorbit despre ele!

      Ștergere

Fără comentarii anonime ! Nu vor fi publicate !
Şi dacă vreţi să înjuraţi vă rog s-o faceţi cu talent !